Dinamoviștii se tem de un nou caz Nemec: „Au existat contacte”. Vedetele care ar putea pleca gratis din „Groapă”

Dinamoviștii se tem de un nou caz Nemec:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce a dezamăgit în sezonul trecut, Dinamo arată mult mai bine în actuala stagiune, iar un mare merit îl au mijlocașii Dan Nistor și May Mahlangu, care reprezintă „plămânii” echipei. Directorul general de la club, Ionel Dănciulescu, a anunțat că au început negocierile cu cei doi jucători, având în vedere că în iarnă vor intra în ultimele șase luni de contract.

„În acest moment sunt doi jucători extrem de importanți care termină contractul în vara viitoare: Nistor și May (n.r Mahlangu). Sunt jucători pe care i-aș semna imediat pentru doi, trei ani. Din ce știu eu, au existat contacte între conducere și ei. Așteptăm să vedem ce facem. Până în iarnă trebuie să știm clar dacă semnează sau nu. Nu vrem să repetăm greșelile din trecut”, a spus Ionel Dănciulescu, pentru Digi Sport.

Dan Nistor a preluat tricoul cu numărul 10 și banderola de căpitan înainte de startul acestui sezon și a reușit cu adevărat să facă diferența în momente cheie. A deblocat jocul echipei în meciul din prima etapă cu FC Voluntari, reușind să-i paseze decisiv lui Salomao după ce s-a distrat cu fundașii lui Oprița. Ilfovenii conduceau cu 1-0 în acel moment, iar reușita de 1-1 i-a readus în joc pe „câini”. A urmat derby-ul cu FCSB, unde Nistor a alergat fără încetare și a marcat pentru 2-2. Integralist și la Mediaș, unde Dinamo a pierdut dramatic cu 3-2, mijlocașul și-a criticat public colegii din apărare după prima înfrângere a sezonului. Nistor a fost integralist și cu Viitorul, în ultimul meci al etapei a IV-a, câștigat cu 1-0 de Dinamo.

Considerat punctul de echilibru al echipei din Ștefan cel Mare, Mahlangu sud-african impresionează în fiecare meci prin numărul de kilometri alergați, prin tackling-urile impecabile și prin capacitatea de a-și pune colegii în poziții foarte bune. Mahlangu a marcat unicul gol al partidei de luni cu FC Viitorul. 1 milion de euro e cota lui Mahlangu, care a ajuns în Ștefan cel Mare în 2016, din postura de jucător liber de contract. De la acel moment, a strâns 69 de meciuri, trei goluri și trei pase decisive în tricoul alb-roșu.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi amanta acestuia
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi…
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×